Polițiștii Serviciului Investigații Criminale al IPJ Constanța au pus în executare, marți, patru mandate de percheziție domiciliară, unul pe raza județului Constanța și trei pe raza județului Tulcea, privind combaterea infracțiunilor contra patrimoniului cultural național.

Cercetările sunt efectuate în cadrul unui dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța privind săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat și spălare a banilor. In cauza s-a reținut faptul că persoanele vizate desfășoară activități de braconaj arheologic prin detecții și săpături neautorizate, ulterior sustrăgând artefacte din patrimoniul cultural național.

Artefactele erau apoi supuse unui proces sistematic de valorificare  a produsului infracțiunii pe piața de antichități, inclusiv prin rețeaua de internet.

Acțiunea beneficiază de sprijinul Brigăzii de Operațiuni Speciale Constanța și lucrători ai IPJ Tulcea.

Articolul precedentAtmosferă de sărbătoare la Muzeul de Artă Populară Constanța!
Articolul următorInvestiție la Medgidia. Cea mai modernă fabrică de amidon din sud-estul Europei