Opt persoane, acuzate că în urmă cu o săptămână au bătut doi tineri de 18 ani, în parcul de la Gară, victimele având nevoie de îngrijiri medicale, au fost reținute de polițiștii constănțeni.

„Urmare a cercetărilor în cazul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție au reținut, pentru o perioadă de 24 de ore, opt suspecți, cu vârste între 16 și 39 de ani, bănuiți de comiterea faptelor”, au anunțat reprezentanții Poliției Județene Constanța.

Astfel, în data de 19 septembrie, cele opt persoane au agresat, în zona parcului din fața Gării CFR, doi tineri, în vârstă de 18 ani, elevi la un liceu din Constanța, după ce în prealabil au avut un conflict verbal într-un mijloc de transport. Unul dintre ei s-a ales cu o plagă înjunghiată, ușoară, iar celălalt a suferit mai multe traumatisme, fiind transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, acolo unde au rămas sub supraveghere medicală.

Cei opt suspecți vor fi prezentați, miercuri, unei instanțe de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Articolul precedentUn mort și un rănit grav, într-un accident lângă frontiera cu Bulgaria
Articolul următorCaravana CSALB ajunge la Constanța: litigiile cu băncile, analizate