Aproximativ o mie de militari români și străini și nouă nave vor participa la Fall Storm 19, un exercițiu pe teritoriul Dobrogei și în apele teritoriale și internaționale ale Mării Negre.

Potrivit Statului Major al Forțelor Navale, șase nave ale Forțelor Navale Române, trei nave străine și aproximativ o mie de militari români și străini vor participa, până pe 27 octombrie, la unul dintre cele mai importante exerciții organizate de Forțele Navale Române, pe teritoriul Dobrogei, la Centrul Național de instruire pentru Apărare Antiaeriană (CNIApAA) de la Capu Midia în apele teritoriale și internaționale ale Mării Negre. „Exercițiul Fall Storm 19 are ca scop creșterea interoperabilității, perfecționarea capacității de planificare și conducere a forțelor de nivel întrunit, multinațional și interinstituțional. Vor fi implicate toate categoriile de forțe ale Armatei României, care vor colabora cu elemente ale unor structuri din Sistemul Național de Apărare – Garda de Coastă și Inspectoratul pentru Situații de Urgență”, precizează SMFN.

Forțele Navale Române participă cu corvetele Amiral Petre Bărbuneanu, Cam Horia Macelariu, nava rapidă de scafandri „Venus” și două remorchere de radă și port, o companie de infanterie marină din cadrul Regimentului 307 Infanterie Marină și un detașament de scafandri.
Forțele Aeriene Române participă cu două aeronave MiG-21 Lancer, iar pentru secvențele de evacuare medicală, cu un elicopter IAR-330 și o aeronavă Spartan C-27 J. Forțele Terestre Române vor fi reprezentate de două plutoane de infanterie din Batalionul 341 din Brigada 9 Mecanizata, iar Garda de Coastă este reprezentată de o navă de patrulare.
Gruparea Navală Permanentă a NATO de Luptă Împotriva Minelor SNMCMG-2 (Standing NATO Maritime Counter Measures Group 2) din care, în perioada 21 octombrie – 6 noiembrie, face parte și Dragorul Maritim Lt. Lupu Dinescu, va acționa alături de militarii români în cadrul acestui exercițiu major.

Scenariul exercițiului are la bază elementele unei operații de apărare colectivă, conform articolului 5 al Alianței Nord Atlantice, iar cadrul tactic presupune un raid amfibiu, desfășurat în condițiile unei amenințări hibride cu forțe convenționale și paramilitare.

Exercițiul multinațional Fall Storm 2019 este planificat, organizat și condus de Componenta Operațională Navală din subordinea Statului Major al Forțelor Navale și se înscrie în sfera planului de măsuri de asigurare imediată al NATO, adoptat la Summit-ul Alianței de la Varșovia în anul 2016.

Articolul precedentTransport agabaritic pe ruta IMGB București – Constanța Poarta 7
Articolul următorSute de mii de rulmenți contrafăcuţi, confiscați în Portul Constanţa Sud Agigea