Elevii de la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” și cercetașii de la Asociației „Dacia Pontica” au oferit  o lecție de solidaritate. Cadourile pentru cei bunicii de Căminul pentru Persoane Vârstnice au fost pregătite. Copiii și-au dat toată silința să le ofere daruri frumoase, dar și cuvinte din inimă.

181 de bunici vor primi daruri din partea cercetașilor și elevilor în cadrul unei acțiuni care va avea loc săptămâna viitoare. Fiecare cadou va fi însoțit, în mod obligatoriu, de un mesaj pentru bunicul ce așteaptă un gând bun din partea unei familii.

Campania „Dar de Crăciun pentru bunicii tăi”, derulată de D.G.A.S. Constanța cu sprijinul Școlii Gimnaziale nr. 30 „Gheorghe Țițeica” și al Asociației „Dacia Pontica” vine să aducă speranță în sufletul celor care au nevoie. Inițiativa are drept scop implicarea și sensibilizarea comunității cu privire la importanța familiei și a dragostei fată de persoanele vârstnice, dar și importanța relației și a comunicării între copii, părinți și bunici.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentUniversitatea Ovidius, workshop internațional pentru promovarea Facultății de Litere
Articolul următorCinci judecători de la Secția Penală a Curții de Apel Constanța, sancționați de CSM