Constanța: 79 de focare de pestă porcină africană, peste 6.000 de porci sacrificați
În județul Constanța au fost declarate 79 de focare de pestă porcină africană (PPA) la porcii domestici, în 39 de localități. Au fost sacrificați peste 6.000 de porci, valoarea despăgubirilor acordate până în prezent fiind de puțin peste 3.000 de lei.
Potrivit DSVSA Constanța, până la data de 04 octombrie, pesta porcină africană a fost confirmată în gospodării aflate în 39 de localități - Istria, Vadu, Dulcești, Cheia, Vadu Oii, Ciobanu, Gârliciu, Hârșova, Seimenii Mici, Seimeni, Tichilești, Băltăgești, Lazu, Tuzla, Topalu, Traian, Sat Mircea Vodă, Ion Corvin, Viile, Sinoe, Zorile, Piatra, Palazu Mic, Agigea, Peștera, Capidava, Tudor Vladimirescu, Cernavodă, Oltina, Saraiu, Siliștea, Rasova, Miorița, Ostrov, Cochirleni, Vlahi, Horia, Faclia, Vulturu, fiind declarate 79 de focare. „Conform procedurilor, în fiecare caz s-a dispus punerea sub supraveghere sanitară veterinară oficială a exploatației, au fost impuse restricții de mișcare, s-a efectuat dezinfecția exploatației afectate, a spațiilor de cazare ale porcilor, a perimetrelor, a ustensilelor și a obiectelor potențial contaminate”, au precizat reprezentanții DSVSA.

DSVSA Constanța a solicitat în continuare sprijinul și înțelegerea cetățenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii și consecințele economice grave generate de apariția ei.
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News


























