Un cetățean german, urmărit internațional pentru comiterea infracțiunilor trafic de droguri de risc și mare risc, fapte comise pe teritoriul Germaniei, a fost prins la Constanța.

Astfel, polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale Constanța, beneficiind de sprijinul lucrătorilor din cadrul Serviciului pentru Imigrări Constanța au depistat, joi, un bărbat, în vârstă de 27 de ani, cetățean german, pe numele căruia exista un mandat european de arestare, emis de autoritățile germane.

Pentru depistarea acestuia, polițiștii români au beneficiat de date și informații suplimentare oferite de Biroul SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române.

El a fost reținut pe bază de ordonanță și introdus în Arestul IPJ Constanța, urmând să fie prezentat instanței de judecată pentru confirmarea mandatului internațional de arestare și predarea ulterioară către autoritățile judiciare germane conform procedurilor privind cooperarea polițienească în materie penală.

Articolul precedentAeronavă prăbușită la Tuzla: două persoane rănite
Articolul următorCod galben de vremea severă în Dobrogea!