Un cetățean german, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare de către autoritățile din țara natală, pentru comiterea unor infracțiuni de natură economică, a fost prins în timp ce încerca să iasă din țară pe la Negru Vodă.

Potrivit Gărzii de Coastă, în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă s-a prezentat, joi, pentru efectuarea formalităților specifice trecerii frontierei, un cetățean german în vârstă de 49 de ani, la volanul unui autoturism, înmatriculat în Ungaria. Cu ocazia efectuării controlului specific, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele persoanei în cauză era emis un mandat european de arestare de către autoritățile din Germania, pentru săvârșirea unor infracțiuni de natură economică.

Polițiștii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei, aceasta fiind predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Articolul precedentRadu Mazăre și Nicușor Constantinescu, condamnați la închisoare în dosarul Retrocedărilor
Articolul următorMangalia. Biserică monument istoric, reabilitată cu bani europeni