biserica_mangalia

 

 

O biserică, monument istoric, din Mangalia va fi reabilitată cu bani europeni.

Radu Cristian, primarul Mangaliei, a smnat contractul cu finanțare europeană, în valoare de peste 11 mil. de lei, pentru reabilitarea  bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Lăcașul de cult, cu o vechime de peste 100 de ani este inclus în lista Monumentelor Istorice din județul Constanța.

Clădirea bisericii va fi reabilitată din punct de vedere arhitectural și va fi dotată cu toate echipamentele necesare pentru buna desfășurare a activității specifice. Vor fi refăcute fațadele, pictura murală exterioară și interioară și va fi consolidată structura de rezistență.

Se va sistematizarea curții bisericii și refacerea perimetrului clădirii, precum și reabilitarea tuturor instalațiilor și a unui lumânărar. Toate cele patru fațade ale monumentului istoric sunt considerate reprezentative.

”Semnarea acestui contract cu fonduri UE este o altă mare realizare pentru orașul nostru, la acest început de an. A fost un parcurs greu, având în vedere încadrarea clădirii în patrimoniul istoric, dar ne bucurăm că am reușit să semnăm contractul. După ce vom parcurge toate etapele din proiect, vom demara lucrările de restaurare pentru a pune în valoare acest monument istoric”, a precizat edilul Mangaliei, Radu Cristian.

 

Articolul precedentCetățean german cu mandat european de arestare, depistat la Negru Vodă
Articolul următorTransfer după transfer la SSC Farul. Ciprian Marica a mai adus cinci jucători noi