Social

Șapte cetățeni străini returnați sub escortă de polițiștii de imigrări din Constanța

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 55 de ani, din Turcia și Nepal au fost depistați ieri, în situații ilegale, în județul Constanța.  Pe numele acestora au fost emise decizii de returnare și au fost sancționați contravențional.

Accident Monica Macovei. FACIAS acuză tergiversări după rănirea motociclistului

 FACIAS acuză tergiversări în cazul accidentului în care a fost implicată fostul ministru al Justiției. Monica Macovei ar fi lovit grav un motociclist în timp ce se deplasa spre localitatea 2 Mai și nu ar fi fost încă audiată în acest caz. Bărbatul accidentat, aflat într-o stare gravă, la Terapie Intensivă, nu a putut fi nici el audiat.

Lecție de educație financiară pentru elevii constănțeni, susținută de BNR

Creșterea nivelului de conștientizare a importanței educației financiare în rândul elevilor

FOTO Motoare de barcă furate în Suedia, găsite la Mahmudia

Două motoare de barcă  în valoare de 50.000 lei, căutate de autoritățile din Suedia, au fost găsite de polițiștii de frontieră la Mahmudia, județul Tulcea.

Danube Protector 22. Trageri de luptă în Delta Dunări

Peste 300 de militari din Flotila Fluvială și zece nave participă pe Brațul Sfântu Gheorghe și la gurile Dunării, la Exercițiul „Danube Protector” al forțelor navale fluviale

Târgul Toamnei organizat la Grădinița  “2 Pitici”

Fructe, legume, buchete compuse din florile toamnei şi frunze, produse tradiționale şi multe alte produse confecţionate de micuţi au fost prezentate la eveniment.

Plajele au fost preluate de către ABADL

Peste 400 sectoare de plajă au fost preluate de la operatorii economici cărora le-au fost închiriate în vederea exploatării în perioada sezonului estival.

Acțiunea Truck&Bus s-a lăsat cu amenzi în Constanța

134 de sancțiuni contravenționale în 7 zile

Acțiuni de tip blitz în sate

Polițiști din cadrul Secției 1 Rurală Constanța au desfășurat duminică  o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale.

Razie de noapte în Năvodari, Ce au găsit polițiștii

Amenzi în valoare totală de aproximativ 12.000 de lei.