mascati_politie

Bărbatul din comuna Săcele care, l-a sfârșitul săptămânii trecute, și-a omorât fata în vârstă de 15 ani, a fost arestat preventiv, pentru omor calificat. El nu și-a recunoscut fapta, susținând în fața anchetatorilor că adolescenta s-ar fi sinucis.

La data de 18 ianuarie, în jurul orei 14.30, polițiștii Serviciului Investigații Criminale al IPJ Constanța au fost sesizați după ce, pe raza localității Săcele, a fost găsit cadavrul unei tinere, alături de un bărbat în stare comatoasă, care a fost transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul Județean Constanța. La fața locului s-a deplasat o echipă complexă, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, care a stabilit că tânăra decedată este o minoră de 15 ani, iar bărbatul transportat la spital este tatăl ei, în vârstă de 47 de ani. Din probatoriul administrat în cauză, procurorul criminalist a stabilit faptul că minora ar fi decedat prin asfixiere mecanică.

El a fost externat, miercuri, din Spitalul Judeţean Constanţa și, după audieri, a fost reţinut pentru 24 de ore. În timpul audierilor, bărbatul nu și-a recunoscut fapta, declarând că el doar a fost martor la sinuciderea fetei. De asemenea, inculpatul a explicat în fața anchetatorilor că ar fi încercat să se sinucidă din cauza geloziei și pe fondul unor probleme în familie.

Bărbatul a fost prezentat, joi, cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa, care a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Procurorul criminalist din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, împreună cu polițiștii Serviciului Investigații Criminale, continuă cercetările sub aspectul săvârşirii  infracţiunii de omor şi violenţă în familie.

Articolul precedentTentativă „Metoda Accidentul”, la Constanța. Autorii sunt căutați de polițiști
Articolul următorVIDEO FOTO| Percheziții de amploare în județul Constanța. Unde au descins polițiștii