Autoritățile locale din Constanța vor începe de sâmbătă, 1 iunie, ridicarea autovehiculelor care nu au permis de acces pentru zona peninsulară a orașului.

Potrivit Primăriei Constanța, permisul de acces în zona peninsulară se obține în mod gratuit și trebuie afișat la loc vizibil pentru a permite verificarea datelor de identificare.

Cererile pentru obținerea permiselor de acces se depun la Direcția Gestionare Servicii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Constanța și la Serviciul Public de Impozite și Taxe. Documentația scanată se poate depune și online la adresa de mail [email protected], iar documentele în original se vor prezenta doar în momentul în care se ridică permisul. Informații suplimentare puteți obține la numărul de telefon 0241/488186.

Autovehiculele găsite fără permis de acces în zona peninsulară vor fi ridicate, transportate, depozitate și eliberate de reprezentanții SC Confort Urban SRL în/din parcul auto situat pe strada Caraiman, nr. 1 și se vor afla în paza operatorului până la momentul eliberării. Conducătorii auto își pot recupera mașinile doar după ce au achitat taxele prevăzute prin HCLM 399/ 2018 și numai în prezența unui polițist local: tarif ridicare mașini: 450 de lei, tarif transport mașini: 120 de lei, tarif depozitare mașini/zi: 60 de lei. Programul de restituire este non-stop.

Articolul precedentContrabandă cu jucării în valoare de peste1.000.000 lei, în Portul Constanţa Sud Agigea
Articolul următorWeekend dedicat copilăriei la Constanța!