Primarul Mangaliei, Radu Cristian, a semnat, miercuri, 3 aprilie, contractul cu finanțare europeană, în valoare de 7 milioane de euro, destinat reabilitării unui număr de 17 străzi din localitate.
Proiectul face parte dintr-un program transfrontalier româno-bulgar, care prevede reabilitarea tramei stradale din centrul municipiului. Acesta se referă la asfaltarea a 17 străzi din zona centrală a orașului și alte cartiere, pentru o mai bună desfășurare a traficului rutier și pietonal.
În acest sens, se vor reface trotuarele, spațiile verzi și alte suprafețe adiacente de pe străzile supuse reabilitării. Imediat după etapa de licitație, se va interveni cu lucrări la trama stradală, pe străzile Dr. Motaș, Frumoasei, I.C. Brătianu, Ion Creangă, Libertății, Mărășești, M. Eminescu, Mihai Viteazu, Mircea cel Bătrân, Muncitorului, Negru-Vodă, Oituz, Portului, Țepeș Vodă, Vânători, Vasile Alecsandri, Vasile Pârvan.
„Realizarea acestui proiect este foarte important pentru comunitatea din Mangalia, care dorește să locuiască într-un oraș curat, îngrijit, cu străzi și trotuare moderne. De aceea, facem eforturi să atragem fonduri UE pentru a dezvolta infrastructura rutieră și turistică și să continuăm procesul de asfaltare, în toate cartierele orașului. Sperăm ca în toamna acestui an, să intrăm cu lucrările în teren, după ce parcurgem procedurile legale de licitație”, a declarat edilul Mangaliei, Radu Cristian.
Un alt proiect important, în parteneriat cu Primăria Balcik, semnat la sfârșitul anului trecut, vizează amenajarea piațetei din zona centrală a orașului. Aici, va fi creată o zonă de promenadă, se va interveni cu lucrări la terasamente, suprafețe carosabile, trotuare, pavaje pietonale, spații verzi, utilități și alte dotări de mobilier urban.
În prezent, municipiul Mangalia are în implementare alte cinci proiecte finanțate cu fonduri UE, respectiv: cel de modernizare a stațiunilor Saturn și Neptun-Olimp, de reabilitare a falezei Mangalia – Saturn, un altul de restaurare a Bisericii „Sf. Gheorghe” (monument istoric), dar și cel de modernizare a Pieței Republicii din localitate.