Au mai rămas doar câteva zile până la startul celei de-a opta ediții a campaniei ”Curățăm Constanța Noastră”.

La sfârșitul lunii aprilie, toate cartierele din oraș vor fi înfrumusețate, ecologizate și igienizate. Tot mai mulți constănțeni au înțeles cât de important este ca fiecare să contribuie la curățenia din fața blocurilor sau a caselor în care locuiesc, așa că, s-au alăturat deja campaniei inițiate de Primăria Municipiului Constanța.

Pe site-ul www.curatamconstantanoastra.ro sunt prezentate toate acțiunile, datele și zonele de intervenție, precum și voluntarii care s-au implicat deja. Tot aici, oricine dorește să se implice în acțiunile de igienizare se poate înscrie. Toți voluntarii care se vor alătura campaniei vor primi echipamentele necesare pentru buna desfășurare a activității.

Unul dintre obiectivele acestei campanii este și educarea cetățenilor cu privire la efectele negative pe care poluarea le are asupra mediului şi asupra sănătății oamenilor.

„Primăria Municipiului Constanța mulțumește tuturor celor care au înțeles că doar prin aportul fiecăruia dintre noi, ne vom putea mândri cu un oraș curat și mai frumos și și-au manifestat intenția de a participa la curățenia de primăvară”, spun reprezentanții instituției.

Articolul precedentPeste o tonă de cocaină capturată de polițiști, în Tulcea; filmul evenimentului
Articolul următorSpectacol cu intrare liberă de Ziua Mondială a Teatrului