Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța, Primăria Municipiului Medgidia și Spitalul Municipal Medgidia organizează, sâmbătă, o acțiune de donare de sânge.

Pot dona sânge persoane cu vârsta cuprinsa între 18 – 65, cu greutatea peste 50 kg, care nu au suferit de hepatită virală, tuberculoză, sifilis, malarie, infecție HiV, epilepsie, diabet zaharat insulino-dependent, boli de inimă, etc. Persoanele peste 50 de ani sunt rugate să aducă de la medicul de familie o adeverință din care să reiasă ca nu sunt în evidența cu boli de inimă, neurologice, alte boli cronice care ar contraindica donarea de sânge. De asemenea, cu trei zile înainte de donare este interzis consumul de băuturi alcoolice! În ziua donării se recomandă un mic dejun ușor și minim 500 ml lichide.

Persoanele care efectuează o donare completă (450 ml sânge) beneficiază la cerere de șapte tichete de masă pentru produse alimentare, o zi liberă, în ziua donării, în cazul donatorilor salariați, elevi, studenți și militari, ori decontarea cheltuielilor de transport în comun în ziua donării între localitatea de domiciliu/reședință înscrisă în actul de identitate și localitatea unde se efectuează donarea de sânge.

Toate persoanele sănătoase din localitatea Medgidia și localitățile învecinate care doresc să îi ajute pe pacienții care au nevoie de tratament transfuzional sunt așteptate sâmbătă, la Spitalul Municipal Medgidia, cu un act de identitate valabil, între orele 08.30 – 13.30.

Articolul precedentAmendată de polițiștii locali pentru cerșetorie; își folosea copilul de trei ani
Articolul următorFOTO VIDEO| Simona Halep, ambasadorul Universității Ovidius Constanța