Cea de-a 117-a ediție a Festivalului Mării, organizată de Statul Major al
Forțelor Navale, cu prilejul aniversării Zilei Marinei Române, are loc în perioada 7-15 august, în șase orașe din țară.

Sărbătorită pentru prima dată în 15 august 1902, la Constanța, ziua comunității navale românești a cunoscut de-a lungul timpului o dezvoltare semnificativă a evenimentelor dedicate tuturor celor care și-au legat destinul de întinderile albastre ale apelor.
Toate activitățile din acest an, desfășurate în Constanța, Mangalia, Tulcea,Brăila, Galați și București, sunt dedicate navei-școală „Mircea”, „Ambasador onorific în serviciul României”, cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la intrarea în serviciul Marinei Militare Române.

La Constanța, activitățile debutează miercuri, 7 august, dată în care este marcată Ziua Resurselor Mării și a Învățământului Militar de Marină.De la ora 10.00, scafandrii militari desfășoară ateliere de scufundări recreaționale, în PortulTomis iar la ora 11.00, în Portul Militar Constanța, este planificată ceremonia de sosire a navei școală„Mircea” din marșul istoric de instrucție. De la ora 17.00 până la ora 21.00, pe faleza din fața Comandamentului Flotei, sunt prezentate standuri expoziționale ale Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, Direcției Hidrografice Militare și ale Centrului de Scafandri, alături de Muzica Militară a Forțelor Navale.

Sâmbătă, 10 august, între orele 08.30-17.30, în Portul Militar Constanța, marinarii militari așteaptă, ca în fiecare an, mii de oameni la Ziua Porților Deschise, unde vor avea ocazia să viziteze 14 nave ale Forțelor Navale Române, două ale Gărzii de Coastă, un elicopter Puma Naval, submarinul „Delfinul” și dispozitive mobile de lansare rachete. Activitatea va începe cu o reprezentație a Muzicii Militare a Forțelor Navale.
Luni, 12 august, în raionul maritim din fața Comandamentului Flotei, este programată, în intervalul orar 09.45-12.30, repetiția generală pentru Exercițiul demonstrativ întrunit „Forțele Navale Române 19”.
Miercuri, 14 august, orele 08.30-09.30, la Monumentul Eroilor Marinari de pe faleza Cazinoului din Constanța, marinarii militari vor organiza o ceremonie militară și religioasă.
Joi, 15 august, cu prilejul Zilei Marinei Române, în intervalul orar 9.45-12.30, publicul prezent pe faleza din Constanța va asista la cel mai mare exercițiu naval organizat în România. Până la ora 15.00, în Portul Turistic Tomis,vor fi numeroase jocuri marinărești. Pe faleza din fața Comandamentului Flotei, între orele 20.00-21.00, vor răsuna acordurile Muzicii Militare a Forțelor Navale, după care seara se va încheia cu retragerea cu torțe a marinarilor militari pe traseul Poarta 1 (Portul Constanța) – faleza Cazinoului – Comandamentul Flotei – Str. Remus Opreanu – Piața Ovidiu și retur, până la Comandamentul Flotei. Va avea loc și un spectacol inedit de lansare de lampioane de la bordul navelor militare ancorate în apropierea falezei.
La Mangalia, joi, 8 august, debutează Săptămâna spiritualității marinărești, în grădina cercului militar din municipiu.În intervalul orar 18.00-22.00, sunt organizate expoziții de ambarcațiuni sportive cu rame și vele, de lucrări de matelotaj, de fotografie și de picturi cu tematică marină, lansări de carte, ateliere interactive deconfecționare noduri și împletituri marinărești.

Manifestările culturale din Mangalia vor fi completate de concerte susținute de formațiile muzicale militare ale Forțelor Navale și Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazu” și se vor încheia miercuri, 14august.
Sâmbătă, 10 august, între orele 10.00-14.00, în Portul Militar Mangalia, marinarii militari organizează Ziua Porților Deschise. Vor fi prezentate nave, expoziții de tehnică și armament, iar doritorii vor putea participa la ateliere interactive de matelotaj, precum și la diverse jocuri și concursuri marinărești.
Luni, 12 august, începând cu ora 09.45 până la ora 12.00, în Portul Turistic Mangalia, se desfășoară repetiția generală premergătoare Zilei Marinei Române. Seara, între orele 18.00-20.00, Muzica Militară a Forțelor Navale vă susține un concert în Piața Republicii din municipiu.
Miercuri, 14 august, orele 08.30-09.30, la Monumentul Marinarului Erou, marinarii militari organizează o ceremonie militară și religioasă, iar între orele 20.00-21.00, este planificat un spectacol de muzică militară, susținut de formația muzicală a Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazu”, în Portul Turistic Mangalia.
Joi, 15 august, între orele 09.45-14.00, în Portul Turistic Mangalia, se desfășoară Exercițiul demonstrativ „Forțele Navale Române 19”, urmat de jocuri și concursuri marinărești, iar, de la ora 20.00, în Portul Turistic Mangalia, Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazu” va susține un spectacol pentru cei prezenți. Retragerea cu torțe, executată, între orele 21.00-22.00, pe traseul Farul Genovez – faleză – Aleea Teilor – Primăria Municipiului Mangalia – Cercul Militar – Școala de Aplicație a  Forțelor Navale „Viceamiral Constantin Bălescu”, va încheia seria momentelor aniversare.