Mii de spectatori sunt aşteptaţi pe 15 august de Ziua Marinei Române  în Portul Turistic Mangalia, să asiste la evenimentele organizate de militarii Forțelor Navale Române.

Activitățile dedicate Zilei Marinei se vor derula începând de sâmbătă, 11 august, în Portul Militar Mangalia și se vor încheia, marți 15 august, în Portul Turistic Mangalia.

În cadrul manifestărilor derulate sub genericul ”Ziua Porților Deschise”, sâmbătă, 11 august, începând cu ora 09.45, vizitatorii vor putea să asiste la atelierele de confecţionare a nodurilor marinăreşti, la expoziţia de tehnică militară de marină şi să viziteze Muzeul Marinei, precum şi navele militare. Din program nu vor lipsi parada ambarcaţiunilor cu vele, jocurile marinăreşti şi un program artistic. Cei care doresc să participe la această manifestare, vor avea asigurat transport gratuit, începând cu ora 09.30, din 30 în 30 de minute, punctul de plecare fiind Cercul Militar Mangalia.

Între 8 – 12 august, sub semnul spiritualității marinărești, în fiecare seară, de la  18.00, au loc spectacole şi lansări de carte la Cercul Militar Mangalia.

În seara zilei de 14 august, între orele 19.00 – 20.00, în Piaţa Republicii din localitate, marinarii Brigăzii 30 Gardă vor susține un spectacol de muzică cu specific militar.

Pentru ziua de 15 august, militarii Forţelor Navale au pregătit mai multe evenimente, care se vor desfășura în Portul Turistic, menite a bucura și încânta publicul spectator. Manifestările vor debuta cu un ceremonial militar, ceremonialul religios şi exerciţii militare surpriză. Zeul Neptun va declara deschise jocurile marinăreşti. Manifestările vor mai cuprinde un concert de muzică de fanfară şi un spectacol artistic susţinut de colaboratori ai Cercului Militar.

Celebrarea Zilei Marinei Române se va încheia în jurul orelor 22.00, cu un foc de artificii, precum şi cu cel mai  emoționant moment – retragerea marinarilor către cazarmă cu torţe în mâini, defilând pe faleza din Portul Turistic, până la Cercul Militar Mangalia.

 

Articolul precedentZeci de nave și ambarcațiuni militare își așteaptă vizitatorii
Articolul următorAmenzi de peste 60 de mii de lei acordate de polițiștii locali constănțeni