Atenția oamenilor de afaceri români se indreaptă către zonele cu potețial de creștere economică, China dispune de un potențial investițional uriaș.
Conducerea Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, a primit luni, 14 mai 2018,, vizita unei delegaţii din Provincia Jiangxi – China, condusă de Deng Yu -Vicepreşedinte al Consiliului Chinez pentru Promovarea Comerţului Internaţional din Provincia Jiangxi.
Delegaţia a fost formată din 11 persoane, dintre care 5 fiind reprezentanţii unor companii cu diverse domenii de activitate: comerţ cu materiale de constructii, corpuri de iluminat, aditivi pentru purificare apa, aer şi aditivi alimentari, producţie de maşini agricole, export mărfuri generale, export peşte. Deplasarea la Constanta a delegatiei chineze, a fost o vizită de documentare, în care reprezentanţii acesteia au dorit să cunoască organizaţii care ar putea sprijini şi facilita legăturile dintre firmele chineze şi cele româneşti.
Directorul general CCINA Constanța, Ion Dănuţ Jugănaru, a oferit o prezentare a economiei judeţului Constanţa şi a oportunităţilor locale de investiţii, cu referire, în special, la importanţa Portului Constanţa şi la facilităţile fiscale pe care acesta le oferă, la importanţa crearii de societăţi mixte, cu capital chinez şi românesc, care să realizeze activităţi de producţie, în judeţul Constanţa, pe care să le poată exporta apoi în toate ţările membre ale Uniunii Europene.
Provincia Jiangxi este situată în centrul Republicii Populare Chineze şi are o populaţie de 46 milioane de locuitori, este pe locul 13 din punct de vedere al volumului exporturilor la nivel naţional, acesta fiind de 32 miliarde UDS/2017.