Pompieri, echipaje medicale și polițiști au intervenit joi seara pentru salvarea a patru persoane în urma unui grav accident de circulație care a avut loc pe DN2A, în afara localității Hârșova. Victimele au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Constanța.

La fața locului au ajuns un echipaj SMURD, două salvări SAJ și un echipaj TIM.

Potrivit polițiștilor un bărbat, de 47 de ani, a condus un autoturism pe DN 2A în afara localității Hârşova, dinspre Hârşova către Constanţa şi ajungând la km 140, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, carosabil umed, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers către dreapta şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

A rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto, a pasagerei dreapta faţă, de 32 de ani şi a doi copii de 4, respectiv 10 ani, aflați pe bancheta din spate. Toate persoanele au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Constanța.

Mașina este înmatriculată în județul Iași.

 

Articolul precedentHC Dobrogea Sud a rămas fără antrenor
Articolul următorVreme rece și ploi la Constanța