Salvatorii din județul Constanța au primit, vineri, 17 ambulanțe noi, printr-un program finanțat de Uniunea Europeană, 13 dintre acestea urmând să înnoiască parcul auto al Serviciul de Ambulanță, iar celelalte patru mergând la SMURD.

Cele 17 ambulanțe au fost achiziționate prin Programul POR 2014 – 2020 – „Îmbunătățirea capacității de intervenție la urgențele medicale”. Achiziția acestora s-a făcut de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitate de autoritate contractantă atât pentru Ministerul Afacerilor Interne cât și pentru Ministerul Sănătății.

Atât ambulanțele care vor intra în dotarea ISU „Dobrogea” cât și cele care vor completa flota SAJ Constanța sunt dotate cu echipamente specifice celor de tip B2 – echipament pentru manevrarea, imobilizarea și transportul pacientului, aparatură/ echipamente pentru resuscitare – respirație, aparatură monitorizare – defibrilare – evaluare – administrare medicamente/ soluții, materiale sanitare.

Dotarea cu ambulanțe noi va crește capacitatea de reacție și răspuns în situații de urgență și face parte din programul derulat la nivel național de Guvernul României prin Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în vederea îmbunătățirii serviciilor acordate prin sistemul integrat de urgență.

Articolul precedentMagazinele ENEL din Constanța vor fi închise în perioada 24 – 26 decembrie
Articolul următorTradiții și obiceiuri de Crăciun în satul tradițional