Reprezentanți ai universităților din Marea Britanie îsi prezintă oferta educațională la evenimentul de tip open day, organizat sâmbătă, 9 martie 2019, începând cu ora 12.00, la Biblioteca Județeană I.N Roman Constanța.
Viitorii studenți vor putea să afle mai multe detalii despre unul dintre cele mai bune sisteme de învățământ superior din Europa și să discute direct cu reprezentanții universităților.
Se poate aplica pentru cursuri universitare sau de masterat, vârsta să fie între 18 şi 60 de ani şi să cunoască limba engleză la nivel mediu, scris şi vorbit. Organizatorii evenimentului, reprezentanţii UK Connect, oferă suport pentru a găsi o locuinţă pe durata şcolii şi un loc de muncă.