Polițiștii constănțeni au cerut ajutorul populației pentru găsirea unui turist din Miercurea Ciuc, sosit în vacanță cu familia la Costinești, care a fost dat dispărut de două zile.

Potrivit polițiștilor constănțeni, Adalbert Mate, în vârstă de 68 de ani, din Miercurea Ciuc, județul Harghita, a sosit în data de 9 iulie în Costinești, împreună cu soția, fiica și nepoata, urmând să se cazeze la o unitate din stațiune. Familia a mers să se plimbe pe faleză, iar în jurul orei 12.00 bărbatul a plecat să caute o toaletă și nu s-a mai întors.

 

Polițiștii mai spun că bărbatul nu este cunoscut ca având afecțiuni fizice sau psihice și nu vorbește limba română. El are o înălțime de 1,75 metri, greutate de 75 de kilograme, ten deschis, față ovală, păr grizonat, calviție frontală, ochi căprui. La data plecării, purta geacă din piele, de culoare maro, pantaloni de culoare neagră, tricou de culoare alb cu negru și pantofi negri.

Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de Poliție.

Articolul precedentIntervenție pentru salvarea unui bărbat aflat într-o barcă în derivă pe mare
Articolul următorGhid al orașului Constanța, disponibil printr-o aplicație gratuită