Trei autoturisme de lux, semnalate ca fiind furate din Norvegia, Italia și Marea Britanie, au fost descoperite pe raza județului Constanța de polițiștii de frontieră și colegii lor de la Poliția Județeană.

Potrivit Gărzii de Coastă, acționând în baza unei informații, polițiștii de frontieră, în cooperare cu polițiști din cadrul IPJ Constanța, au desfășurat săptămâna aceasta o acțiune pe linia combaterii traficului internațional cu autoturisme furate în zona de competență. Astfel, pe raza județului Constanța au fost identificate trei autoturisme de lux, despre care existau informații că se află în atenția autorităților. La volanul acestora se aflau trei cetățeni români, cu vârste cuprinse între 29 și 48 de ani, domiciliați pe raza județului Constanța.

În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că cele trei autovehicule sunt căutate de autoritățile din Norvegia, Italia și Marea Britanie, ca fiind semnalate furate.

Autoturismele, în valoare de aproximativ 25.000 de euro, au fost indisponibilizate, cercetările fiind continuate de către polițiștii de frontieră sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, pentru două dintre cele două autoturisme și de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța pentru cel de-al treilea.

Articolul precedentFC Viitorul a obținut doar un egal cu Gaz Metan Mediaș
Articolul următorPolițiștii locali continuă se „demoleze” garajele amplasate ilegal în Constanța