Vlad Pascu, șoferul de 19 ani care a provocat carnagiul din 2 Mai, consumase un amestec din 6 substanțe interzise. Anunțul vine din partea specialiștilor de la Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici (INML), care au finalizat analiza probelor de sânge. 

Surse oficiale spun că experții au găsit nu mai puțin de șase substanțe psihoactive în organismul tânărului care, după ce le-a consumat, s-a urcat la volan și a ucis doi tineri în 2 Mai.

Testul inițial făcut de Poliție a arătat că acesta consumase cocaină, metamfetamine și amfetamine. Acum, specialiștii spun că, cel mai probabil, șoferul criminal nu a consumat șase droguri diferite, ci, pur și simplu, un cocktail fabricat de traficanți.

Raportul a fost trimis procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia, care se ocupă de acest dosar.

Vlad Pascu riscă să fie pus acum sub învinuire și pentru conducerea unui autoturism sub influența substanțelor psihoactive, pe lângă cele de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului. 

Articolul precedentVremea 28 august. Valul de caniculă continuă în toată țara
Articolul următorCatastrofă Crevedia. 12 pacienți cu arsuri au fost transportați în străinătate – Unde sunt tratați răniții și cât de gravă este starea lor