baba_ dochia

 

Tradiția mărțișorului este legată  de Baba Dochia. Se spune că mergând cu oile la munte, a luat și un caier de lână, torcând un fir roșu și unul alb, pe care le-a unit, simbolizând funia anului.

În calendarul popular, primele zile ale lunii martie îi sunt dedicate Babei Dochia.. Zilele Babei sunt 7, 9, 12 (precum lunile anului, 6 bune și 6 rele) sau chiar 14, timp în care vremea este capricioasă, schimbătoare. Sunt și zone etnografice în care se consideră că zilele Babei pot începe mai devreme, la sfârșitul lui februarie sau mult mai târziu, în primele 9 zile din Postul Paștelui, a zecea zi fiind ziua Babei Dochia.

Cei mai mulți socotesc zilele Babei Dochia începând de la 1 martie și se termină la Sfințișori (Mucenici) pe 9 martie, zi în care scade autoritatea bătrânei și începe dominația moșilor care scot căldură din pământ și alungă frigul.

Se zice că dacă de 1 martie, când e ziua Babei Dochia, va fi frig și va ninge, primăvara va fi friguroasă, iar dacă vremea va fi mai domoală, atunci și primăvara va fi mai frumoasă. Dacă va ploua, e semn de an îmbelșugat.

Caracterul  acestor zile este extins și asupra oamenilor, prin alegerea uneia din cele 7-12 zile ale Babei Dochia, pentru a-și putea afla caracterul lor și al ursitelor. Cum va fi vremea în ziua aleasă așa îi va fi și inima în acel an.
În tradiția populară, pe seama Dochiei circulă mai multe legende, fiecare cu câte o serie de variante. În unele legende Dochia este o tânără fecioară, iar în altele este o femeie bătrână și ursuză.

Dochia, prefrumoasa fată a lui Decebal, fugea din calea împăratului Traian, pe muntele  sfânt al dacilor, Ceahlău, împreună cu oile sale, s-a rugat fierbinte zeului Zamolxe să o scape de învingătorul poporului său. Zeul, ascultându-i ruga, a transformat-o pe ea și oile sale în stânci.

În celelalte legende Dochia apare ca o soacră rea care își supune nora cea tânără și frumoasă la tot felul de probe imposibil de rezolvat. În unele variante ea își trimite nora cu oile la păscut, la sfârșitul lui februarie, cu porunca de a-i toarce un caier de lână și de a-i aduce fragi proaspeți. Milostivindu-se de tânăra fată greu încercată Dumnezeu a trimis un înger care a tors în locul ei caierul și i-a dat nurorii fragi, pe care să-i ofere soacrei.

Crezând că a venit primăvara, Baba Dochia și-a luat turma de oi și caierul de lână și îmbrăcându-se cu 9 (sau 12) cojoace a început să urce pe munte. În unele variante ale acestei legende, Dochia a lepădat aceste cojoace, rând pe rând, până a rămas doar în cămașă, din cauza unei ploi mocănești care i-a udat în fiecare zi câte un cojoc, iar în alte variante a renunțat la ele din cauza căldurii excesive. Apoi, dând un frig puternic, Baba Dochia și oile sale au înghețat transformându-se în pietre.

De atunci se zice că dacă în aceste zile ninge, Baba Dochia își scutură cojoacele.

Sursa Muzeul de Artă Populară Constanța

 

Articolul precedentSchimbare la Teatrul de Stat Constanța. Cine va prelua funcția de director general
Articolul următorHC Dobrogea Sud, victorie la 10 goluri cu CSU Suceava