Cine este  în căutare de materie primă de bună calitate pentru zacuscă, salată de vinete, dulceață, sau dorește să achiziționeze bunătățile deja preparate după rețete tradiționale, autentice, are ocazia să le găsească  la Târgul Național de Produse Tradiționale de la Constanța. Târgul  se va desfășura între 21-23 septembrie, 2018 în incinta parcului Aqua Magic, Mamaia

La târg vor fi prezenți producători din toata țara, cu povesti  dar și produse sanatoase, atestate tradițional. Producătorii vor veni cu produse tradiționale specifice fiecărei regiuni a țării, cum este cașcavalul de Săvinești, de la Botoșani, iar producătorii locali, țăranii dobrogeni vor participa cu fructe și legume de sezon, lactate și brânzeturi de vacă și capră, produse etnice, ghiudem sau piperchi țârgâsiti. Deasemenea vor fi prezente  miere şi produse apicole, dulceţuri, gemuri, siropuri, diferite sortimente de zacuscă, pâine de casă, prăjituri, cozonaci şi plăcinte, peşte şi derivate ale acestui produs, băuturi alcoolice specifice regiunilor cu tradiţie în domeniu , sortimente de palincă, horincă sau ţuică, vin, prăjituri și obiecte  meşteşugăreşti.

Pe lângă produsele tradiționale prezentate pentru degustare și  vânzare de vestiții producători dobrogeni și din țară vor mai avea loc și spectacole susţinute de reprezentanţi ai etniilor dobrogene si, prezentari si degustari de vinuri cu sommelier, ateliere de gatit, în fiecare după amiază a târgului.

Program: vineri între orele 11.00-19.00, sâmbătă între orele 10.00-19.00 și duminică între orele 10.00-19.00, parc Aqua Magic, Mamaia.

 

Articolul precedentIncendiu de proporții la Murfatlar. Ard acoperișurile a două case
Articolul următorUn Nissan căutat de autoritățile din Belgia, a fost depistat în Constanța