Peste 126.000 de țigarete de contrabandă au fost ridicate de polițiștii din Constanța în urma a 10 percheziții domiciliare. Față de doi bărbați a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, din cadrul IPJ Constanța, au efectuat, joi, 10 percheziții domiciliare, pe raza municipiului Constanța, la locuințele unor persoane bănuite de contrabandă. În urma descinderilor, oamenii legii au și ridicat peste 126.000 de țigarete fără timbru fiscal românesc sau cu timbru fiscal aparținând unor state străine, precum și 4.000 de lei.

De asemenea, polițiștii au condus la sediul Inspectoratul de Poliție Județean Constanța doi bărbați, în vârstă 36, respectiv 49 de ani, din Constanța, față de care Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru 60 de zile.

În cadrul activităților desfășurate, au fost angrenați și polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța.

Articolul precedentScandal la Teatrul de Stat din Constanța – actorii se revoltă împotriva managerului
Articolul următorTrei rețineri în cazul șoferului care a intrat cu mașina în gard și a scăpat apoi polițiștilor