Străini prinși când încercau să intre fraudulos în România. Unde erau ascunși

Străini prinși când încercau să intre fraudulos în România. Unde erau ascunși
Au fost trimiși în Bulgaria pentru continuarea cercetărilor
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat doi bărbați care au încercat să treacă ilegal frontiera în România.
Potrivit Gărzii de Coastî în data de 03.04.2022, s-a prezentat la controlul de frontieră un cetățean din Republica Moldova, care conducea un autocamion cu semiremorcă, încărcat, conform documentelor, cu marfă din Turcia pentru R. Moldova. În urma verificărilor efectuate de polițiștii de frontieră români și bulgari, a fost descoperit ascuns, pe osia semiremorcii, un bărbat,,cetățean din Afganistan, în vârstă de 18 an.
De asemenea, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontiera Ostrov au depistat un bărbat, cetățean turc, în vârstă de 47 de ani, care a trecut ilegal frontiera de stat dintre Bulgaria și România, prin ocolirea Punctului de Trecere a Frontierei Ostrov.
Persoanele au fost preluate, în baza Acordului de readmisie între România și Republica Bulgaria, de către autoritățile de frontieră din Bulgaria, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Sursa: Realitatea de Constanta
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:00 - Noaptea Muzeelor 2026 - ce muzee poți vizita gratuit în București și în țară
- 18:17 - Pensiile din iunie vor veni cu întârzire din cauza sărbătorilor legale
- 17:46 - La 102 ani merge la serviciu, învață olărit și scrie poezii. Povestea bărbatului pe care internetul l-a numit „cel mai fericit om din lume”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News














