Record de amenzi pentru braconaj piscicol

Record de amenzi pentru braconaj piscicol
Sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 100.000 de lei
Polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică au desfășurat o acțiune pentru verificarea respectării normelor legale privind circulația, depozitarea, prelucarea și comercializarea peștelui, produselor din pește și a altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit și/sau acvacultură.
Au fost legitimate peste 200 de persoane, au fost verificate 22 de unități de acvacultură și pescării din județul Constanța și peste 150 de vehicule.
În urma acțiunilor desfășurate, polițiștii au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 100.000 de lei, dintre care 30 la O.U.G. 195/2002, 11 la Legea 61/1991, 8 la Legea 333/2003, iar restul pentru alte abateri.
Totodată, au fost întocmite 2 dosare penale pentru braconaj piscicol, fiind ridicate, în vederea confiscării, aproximativ 3 kilograme de icre roșii și negre pentru care nu existau documente de proveniență.
De asemenea, au fost constatate 2 infracțiuni la regimul circulației rutiere.
La acțiune au participat și specialiști de la Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța și Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Constanța.
Sursa: Realitatea de Constanta
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:00 - Noaptea Muzeelor 2026 - ce muzee poți vizita gratuit în București și în țară
- 18:17 - Pensiile din iunie vor veni cu întârzire din cauza sărbătorilor legale
- 17:46 - La 102 ani merge la serviciu, învață olărit și scrie poezii. Povestea bărbatului pe care internetul l-a numit „cel mai fericit om din lume”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News














