MApN: Angajări temporare în sistemul medico-militar

MApN: Angajări temporare în sistemul medico-militar
MApN: Angajări temporare în sistemul medico-militar
În contextul eforturilor întreprinse de autoritățile publice pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, Ministerul Apărării Naționale a demarat măsurile necesare pentru suplimentarea numărului de posturi din sistemul medico-militar în vederea încadrării cât mai rapide a acestora, în conformitate cu prevederile Decretului 195, din 16 martie 2020, privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României.
Angajările se vor face pentru o perioadă de șase luni, condițiile generale și cele specifice posturilor care urmează a fi încadrate, punctele de contact, documentele necesare și termenele de trimitere a cererilor de angajare urmând a fi publicate de fiecare unitate medico-militară pe site-ul propriu și pe site-ul central al MApN - https://www.mapn.ro/cariera/index.php.
Sunt disponibile funcții de medici în diferite specialități, boli infecțioase, epidemiologie, pneumologie, medicină de urgență, medicină de laborator, anestezie și terapie intensivă, radiologie și imagistică medicală, igienă, medicină internă, medicină de familie, asistenți medicali și farmaciști, în spitalele militare, institutele și centrele medicale ale MApN, din București, Brașov, Craiova, Cluj-Napoca, Constanța, Galați, Iași, Pitești, Sibiu și Timișoara.
Măsurile întreprinse de Ministerul Apărării Naționale au rolul de a crește capacitate de reacție și reziliență a sistemului medico-militar, angajat cu forțe și mijloace în efortul coordonat de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență pentru prevenirea și limitarea efectelor COVID-19, precum și pentru realizarea managementului consecințelor, raportat la evoluția situației epidemiologice din țară.
Citește și:
- 17:04 - Ministrul Sănătății anunță controale fără precedent
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:18 - Interdicție pentru copiii sub 15 ani pe rețelele de socializare
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News











