FOTO VIDEO Incendiu violent într-un bloc din Medgidia. Zeci de persoane evacuate

FOTO VIDEO Incendiu violent într-un bloc din Medgidia. Zeci de persoane evacuate
Cinci persoane au ajuns la spital
40 de persoane au fost evacuate în urma unui incendiu care a izbucnit în noaptea de joi spre vineri într-un bloc din Medgidia. Flăcările au cuprins două garsoniere unde erau depozitate materiale textile şi mase plastice. Cinci persoane au fost transportate la spital.
Salvatorii au fost sesizati în jurul orei 2.00,cu privire la faptul ca în Medgidia, in blocul 3 TINER, situat pe strada Plevnei, este foarte mult fum pe casa scării. La fața locului au intervenit 3 autospeciale de stingere, 1 autoscara, 3 SMURD B, 1 descarcerare, 1 autospeciala transport victime multiple și 3 ambulanțe din cadrul serviciului județean de ambulanță.
La ora 02:45, la nivelul Spitalului Medgidia s-a activat Planul Alb de intervenţie, iar la ora 03:16 incendiul a fost localizat.
Au fost transportate la spital cinci persoane: un barbat cu arsuri pe față și la membrele superioare, două persoane intoxicate cu fum dar conștiente și două femei cu atac de panică.
"În bloc au fost aproximativ 40 de persoane, din care 25 adulți și 2 copii au fost evacuați de către echipajele de intervenție.
Incendiul s-a manifestat la 2 garsoniere de la etajul 2 al blocului (P+3), in care erau depozitate materiale textile și mase plastice, pe o suprafata de aproximativ 40 mp. Holul blocului, pe o suprafață de 10 mp si alte 12 garsoniere au fost afectate de fum si apă,"transmite ISU Constanța.
Persoanele evacuate au fost cazate de către primărie la un hotel din Medgidia.
Sursa: Realitatea de Constanta
Citește și:
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News











