Arhiepiscopul Tomisului va aduce, şi în acest an, Lumina Sfântă de pe mare

Arhiepiscopul Tomisului va aduce, şi în acest an, Lumina Sfântă de pe mare
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, va aduce şi în acest an Lumina Sfântă de pe mare şi apoi va merge în procesiune către Catedrala Arhiepiscopală. Estimează că 20.000 de persoane vor putea asista la manifestările religioase.
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, va aduce şi în acest an Lumina Sfântă de pe mare şi apoi va merge în procesiune către Catedrala Arhiepiscopală. Estimează că 20.000 de persoane vor putea asista la manifestările religioase.
“Programul în seara de Înviere este cel tradiţional. Voi veni cu Sfânta Lumină cu o barcă şi voi ieşi cu Lumina, voi începe să vă vorbesc puţin de Lumina care a fost adusă pe mare de Sfântul Apostol Andrei, apoi voi veni în procesiune în timp ce la Catedrală se vor cânta cântările specifice şi voi da Lumină la 23.45 şi apoi vom face cele se cuvin, se va citi Sfânta Evanghelie, se va începe slujba şi slujba o vom face afară. Vom da şi Paşte, pregătim Paştele şi sperăm să le fie tuturor bine şi la ora 12 în ziua de Paşte voi face slujba Vecerniei, numită în popor a doua Înviere. Cred că vom da şi un concert cu ocazia aceasta, la slujba Vecerniei, şi vom împărţi nişte daruri cum o făceam la Casa de Cultură. Acum nu mai putem să mergem acolo, dar este destul de larg în parcul Catedralei şi după slujbă vom avea acea întâlnire de taină şi va fi şi un concert frumos”, a explicat Arhiepiscopul Tomisului.
Întrebat cum de au acceptat autorităţile să ridice restricţiile de circulaţie în noaptea de Înviere şi ce ar fi făcut dacă acest lucru nu s-ar fi întâmplat.
"Dumnezeu i-a luminat. Eu tot timpul mă rog pentru autorităţi, nu îi judec, ele răspund pentru faptele lor. Ei nu sunt acolo fără voia lui Dumnezeu şi rugăm pe Dumnezeu întotdeauna să le dea înţelepciune ca să chibzuiască cum este bine pentru credincioşi. (...) Dacă erau restricţii, mergeam prin restricţii fără să fim restricţionaţi”, a explicat Arhiepiscopul Tomisului.
Sursa: Realitatea de Constanta
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:00 - Noaptea Muzeelor 2026 - ce muzee poți vizita gratuit în București și în țară
- 18:17 - Pensiile din iunie vor veni cu întârzire din cauza sărbătorilor legale
- 17:46 - La 102 ani merge la serviciu, învață olărit și scrie poezii. Povestea bărbatului pe care internetul l-a numit „cel mai fericit om din lume”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News














