Un bărbat din Brașov acuză că fiica sa, de 14 ani, a fost violată vara trecută la Costinești, iar tânărul suspectat de această faptă nu mai este cercetat deoarece dosarul a fost clasat de procurori

Un bărbat din Braşov acuză că fiica sa, de 14 ani, a fost violată vara trecută la Costineşti, iar tânărul suspectat de această faptă nu mai este cercetat deoarece dosarul a fost clasat de procurori
Procurorii au dispus clasarea cauzei pentru săvârșirea infracțiunii de viol
Un bărbat din județul Brașov acuză că fiica sa, în vârstă de 14 ani, a fost violată vara trecută la Costinești, iar tânărul de 24 de ani, suspectat de această faptă, nu mai este cercetat deoarece dosarul a fost clasat de procurori, scrie News.ro.
Anchetatorii au precizat că “probele în acuzarea inculpatului nu au caracter cert, nu sunt decisive și lasă loc unei nesiguranțe în privința vinovăției”.
Un bărbat din Brașov a transmis, miercuri, un comunicat de presă prin care explică cum s-au petrecut faptele.
“Fiica mea, în vârstă de 14 ani, a fost violată în noaptea de 1/2 august 2021 în stațiunea Costinești unde se afla împreună cu un grup de prieteni. Violatorul a stat doar o lună arestat, după care a fost trimis în arest la domiciliu, întrucât Tribunalul Constanța i-a admis contestația împotriva arestului preventiv. Ulterior, Parchetul Mangalia a propus ca el să fie plasat sub control judiciar, lucru care s-a și întâmplat. Individul de 24 de ani din Alba Iulia, dar cu dublă cetățenie română și austriacă, a stat sub control judiciar 60 de zile, mai exact, până la data de 24.11.2021. După această dată, a fost lăsat liber, iar înainte de Crăciun, Parchetul Mangalia a clasat dosarul”, a povestit bărbatul.
Acesta a explicat ce s-a petrecut în acea noapte.
Potrivit spuselor bărbatului, fiica sa se afla într-un club din Costinești, s-a certat cu prietenul ei și a plecat însoțită de o amică, spre locul de cazare.
“Pe drum, fata mea a fost abordată de acest individ, care s-a oferit să o conducă. Menționez faptul că fiicei mele îi era foarte rău, iar fata care o însoțea, inițial, a plecat, lăsând-o singură. Fata mea i-a spus individului că merge la pensiunea unde se afla cazată pentru a-și face bagajele și a reveni acasă, la Săcele. Ajunși la pensiune, T.D. a văzut că în cameră dormea un băiat, l-a trezit brutal și i-a cerut, imperativ, să iasă din cameră, în caz contrar, îl va lua la bătaie. Băiatul a ieșit, dar a rămas pe hol. T.D. a blocat cele două căi de acces, de la ușă și balcon și a forțat-o pe fiica mea, apăsând-o puternic pe gât, să întrețină un raport sexual neconsimțit. Alertați de băiatul rămas pe hol, grupul de prieteni al fiicei mele au reușit să intre în cameră, au văzut-o pe fiica mea dezbrăcată de la brâu în jos, iar pe violator, sărind de la balconul aflat la etajul 1 al clădirii. Ulterior, fata mea a povestit ce i s-a întâmplat și s-a deplasat cu prietenul ei, M. la secția de poliție Costinești”, a mai povestit bărbatul din județul Brașov.
El afirmă că nu este de acord cu decizia procurorilor de clasare a dosarului.
“Am făcut trei plângeri, la două dintre acestea nu am primit încă răspuns. A treia plângere va fi judecată la data de 08.02.2022 de Judecătoria Mangalia. Nu este legal, nici normal ceea ce au decis procurorii. Un violator să fie lăsat liber. Violatorul fiicei mele care încă nu și-a revenit din acest coșmar”, a mai transmis tatăl fetei.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia a explicat în ordonanța de clasare a dosarului motivele pentru care a fost luată această decizie.
“Analizând materialul probator administrat, având în vedere declarațiile contradictorii ale martorilor cu privire la starea de ebrietate a persoanei vătămate, precum și concluziile raportului de evaluare psihologică a acesteia, din care rezultă că aceasta poate manifesta megalomanie și mitomanie, în cauză nu există certitudinea săvârșirii vreunei fapte penale de către inculpat. Probele în acuzarea inculpatului nu au caracter cert, nu sunt decisive și lasă loc unei nesiguranțe în privința vinovăției. Astfel, deși este cert că inculpatul (...) a întreținut un raport sexual cu persoana vătămată, nu s-a probat că raportul sexual a fost realizat prin constrângere, sau prin profitarea de imposibilitatea persoanei vătămate de a se apăra sau de a-și exprima voința. De asemenea, deși este cert faptul că persoana vătămată a consumat băuturi alcoolice în cursul serii de 01.08.2021, din probele administrate nu a rezultat cu certitudine faptul că aceasta se afla în stare de ebrietate și, ca urmare, s-a aflat în imposibilitatea de a se apăra și de a-și exprima voința”, se arată în documentul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.
Astfel, procurorii au dispus clasarea cauzei pentru săvârșirea infracțiunii de viol. De asemenea, anchetatorii au luat aceeași decizie și pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor, considerând că bărbatul nu a știut la momentul săvârșirii faptei că fata nu împlinise vârsta de 16 ani.
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News


























