Opt persoane reținute după ce au bătut doi tineri în parcul de la Gară
Opt persoane, acuzate că în urmă cu o săptămână au bătut doi tineri de 18 ani, în parcul de la Gară, victimele având nevoie de îngrijiri medicale, au fost reținute de polițiștii constănțeni.
„Urmare a cercetărilor în cazul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție au reținut, pentru o perioadă de 24 de ore, opt suspecți, cu vârste între 16 și 39 de ani, bănuiți de comiterea faptelor”, au anunțat reprezentanții Poliției Județene Constanța.Astfel, în data de 19 septembrie, cele opt persoane au agresat, în zona parcului din fața Gării CFR, doi tineri, în vârstă de 18 ani, elevi la un liceu din Constanța, după ce în prealabil au avut un conflict verbal într-un mijloc de transport. Unul dintre ei s-a ales cu o plagă înjunghiată, ușoară, iar celălalt a suferit mai multe traumatisme, fiind transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, acolo unde au rămas sub supraveghere medicală.Cei opt suspecți vor fi prezentați, miercuri, unei instanțe de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Citește și:
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News











