Noi informații despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu: cum se simte fostul selecționer al echipei naționale

Mircea Lucescu
Fostul selecționer al Echipei Naționale a României Mircea Lucescu (80 de ani) se află sub monitorizare medicală la Secția de Cardiologie a Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB), după ce a suferit un infarct miocardic acut în cursul dimineții de vineri, 3 aprilie. Incidentul a avut loc într-un moment neașteptat, chiar în timp ce fostul tehnician făcea ultimele investigații înainte de a fi externat.
"Având în vedere interesul firesc manifestat în spațiul public, facem precizarea că evoluția pacientului este firească patologiei existente, cu o dinamică pozitivă.
SUUB va comunica oficial orice element de interes public, dacă va fi necesar, făcând apel la respectarea demnității și intimității individuale a fiecărui pacient", au transmis medicii sâmbătă dimineață.
Contextul internării și retragerea de la echipa națională
Mircea Lucescu fusese internat inițial la finalul săptămânii trecute, după ce i s-a făcut rău în timpul unei ședințe tehnice a echipei naționale. Această perioadă a fost una marcată de o presiune psihică imensă, antrenorul fiind profund afectat de ratarea calificării României la Cupa Mondială 2026, după eșecul în fața Turciei (0-1).
Joi, 2 aprilie, Federația Română de Fotbal a anunțat oficial încheierea mandatului de selecționer al lui Mircea Lucescu, președintele FRF, Răzvan Burleanu, precizând că „Il Luce” este așteptat să revină într-un rol administrativ sau de consiliere după recuperare.
Citește și:
- 16:35 - Mirel Rădoi, prezentat oficial la Gaziantep FK: contract pe un an și jumătate
- 15:33 - Kader Keita, audiat în dosarul accidentului mortal: riscă până la 7 ani de închisoare
- 13:12 - Gala „Nadia 10” de la Deva deschide seria evenimentelor naționale din „Anul Nadia”
- 13:08 - Futsal: United Galați câștigă finala Cupei României
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News














