Ministerul Agriculturii anunță că a început sezonul de combatere a căderilor de grindină

Ministerul Agriculturii anunță că a început sezonul de combatere a căderilor de grindină
În ultimii ani, suprafaţa protejată a crescut constant
Sezonul de combatere a căderilor de grindină din acest an a început în 15 aprilie, cele şase Unităţi operaţionale din cadrul Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor (SNACP) fiind pregătite pentru realizarea intervenţiilor active în atmosferă în scopul reducerii riscurilor de fenomene meteorologice periculoase, a anunţat, sâmbătă, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
„În sezonul 2022 de combatere a căderilor de grindină, respectiv în perioada 15 aprilie-15 octombrie, Unităţile de Combatere a Căderilor de Grindină (UCCG) vor proteja o suprafaţă de cca. 2,2 milioane de hectare” se arată într-un comunicat al MADR, remis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, în prima fază vor funcţiona un număr de 94 de puncte de lansare (PL), amplasate astfel: UPCCG Prahova care asigură, cu 22 de PL, protecţia culturilor agricole în judeţele Prahova, Buzău, Teleorman şi Olt; UCCG Iaşi care asigură, cu 16 PL, protecţia culturilor agricole din judeţele Iaşi şi Vaslui; UCCG Vrancea care asigură, cu 20 PL, protecţia culturilor agricole în judeţele Vrancea şi Galaţi; UCCG Oltenia care asigură, cu 19 PL, protecţia culturilor agricole din judeţele Olt, Dolj, Vâlcea şi Mehedinţi; UCCG Timiş care asigură, cu 7 PL, protecţia culturilor agricole din judeţul Timiş şi UCCG Mureş care asigură, cu 10 PL, protecţia culturilor agricole din judeţul Mureş.
Alte 12 puncte de lansare (PL), din cadrul UCCG Timiş şi Mureş se află în diferite stadii de realizare (construcţie, finalizare lucrări, dotare sau punere în funcţiune) urmând a intra în operare pe parcursul sezonului.
În ultimii ani, suprafaţa protejată a crescut constant, de la 116.000 de hectare protejate împotriva fenomenelor meteorologice periculoase, în anul 2015, la peste 1,5 milioane hectare în anul 2021, cu perspectiva de a depăşi 2,3 milioane de hectare în acest sezon, precizează Ministerul Agriculturii.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

