Sărbătoarea Mărțișorului este una din cele mai frumoase datini păstrate la români, un simbol al primăverii, aducător de noroc și sănătate, care marca în trecut începutul anului agrar.
Sărbătoarea Mărțișorului este una din cele mai frumoase datini păstrate la români, un simbol al primăverii, aducător de noroc și sănătate, care marca în trecut începutul anului agrar.
În vechime, mărțișorul era reprezentat doar de un șnur bicolor răsucit, căruia în timp i s-a adăugat o monedă de aur sau argint luată din salbele scumpe primite drept zestre. Uneori, moneda era înlocuită cu o cruciuliță cumpărată de la biserica satului.
Femeile, fetele și copiii purtau mărțișorul la mână, pe piept sau la gât. Scopul purtării era unul benefic: cine purta mărțișor avea noroc la rodirea câmpului, avea un an îmbelșugat și era ferit de boli. Copiii erau sănătoși și curați ca argintul, iar fetele erau frumoase și aveau chipul luminos tot timpul anului. Totodată, purtarea mărțișorului asigura protecția împotriva deochiului, farmecelor și razelor puternice ale soarelui, fapt reținut prin zicala „cine poartă mărțișoare, nu mai e pârlit de soare”.
Chiar dacă în timp amuleta tradițională a dispărut, semnificația purtării mărțișorului a rămas aceeași, acesta fiind considerat un dar, un simbol și un mesaj.
Conform legendelor, firul bicolor al mărțișorului (roșu-alb, alb-negru, albastru-alb), asociat firului vieții, ar fi fost tors de Baba Dochia, personaj mitologic al românilor, pus în legătură cu zilele capricioase ale începutului de primăvară.
Roșul simbolizează culoarea sângelui, a vigorii și a dragostei; albul ne duce cu gândul la inocență și puritate; albastrul este culoarea cerului,, fiind pus în legătură cu infinitul, în timp ce negrul este asociat pământului și forței regeneratoare a naturii.
În Dobrogea, mărțișorul se purta 9 sau 12 zile, după care era: legat de ramura unui pom fructifer („ca să rodească și la anul”); pus pe un trandafir („pentru frumusețea fetelor”); așezat sub o piatră; păstrat la icoană („pentru a feri casa de rele”); aruncat pe casă („ca să-l ia berzele, împreună cu toate bolile și necazurile”).
Sursa Muzeul de Artă Populară Constanța
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News