Actualitate· 3 min citire

Comic Con 2024 - de vineri până duminică, la Romexpo

Comic Con 2024 - de vineri până duminică, la Romexpo

Comic Con 2024 - de vineri până duminică, la Romexpo

Realitatea de Constanta
Scris de Realitatea de Constanta Publicat: 19 apr. 2024, 14:15

Comic Con este dedicat pasionaților de filme, seriale, benzi desenate

Comic Con România, eveniment dedicat pasionaților de filme, seriale, benzi desenate, jocuri video și cosplay, are loc la Romexpo, de vineri până duminică, informează un comunicat al organizatorilor vineri transmis AGERPRES.

Actori cunoscuți de la Hollywood vor fi prezenți la București să-și întâlnească fanii, să le răspundă curiozităților și să le dezvăluie amănunte inedite de pe platourile de filmare, să se fotografieze cu ei și să le ofere autografe personalizate.

Fanii se vor putea întâlni cu Jack Gleeson ("Game of Thrones", "Safe Harbour"), Adrian Rawlins ("Harry Potter", "Chernobyl"), Alexander Vlahos ("Outlander", "Merlin"), Andrew Horton ("Jupiter's Legacy"), Jacob Dudman ("The Last Kingdom", "Fate The Winx Saga") și MyAnna Buring ("The Witcher", "Twilight Saga").

Organizatorii îi îndeamnă pe posesorii de bilete de Photo Op (Poză) sau Autograph (Autograf) să fie prezenți la începutul sesiunii de autografe si poze. Fotografiile cu actorii se fac numai în cadrul sesiunilor de Photo Op și numai pe bază de bilet.

Organizatorii și expozanții au pregătit, de asemenea, numeroase surprize pe parcursul celor trei zile de eveniment. În zona de gaming, vizitatorii pot experimenta numeroase jocuri pe diverse sisteme, de la consolă și PC până la mobil, VR și Arcade, pot câștiga premii, se pot întâlni cu influenceri și pot lua parte chiar și la un treasure hunt. Printre invitați se numără și Ana Dumbravă, cea mai bună jucătoare de Counter-Strike din lume.

Pe Aleea Artiștilor numeroși artiști grafici își vor expune creațiile, iar în zona de târg vor fi zeci de expozanți de unde vizitatorii pot pleca acasă cu numeroase produse, de la cărți, jocuri, articole de îmbrăcăminte, figurine sau accesorii cu personajele lor preferate. Zona de street food va avea preparate pentru toate gusturile.

O altă activitate de neratat este competiția de cosplay, Comic Con găzduind selecția pentru Europa Cosplay Cup, jurizată de nume ca MeanKitteh, Manlima si Stickweeds.

În prima zi târgul va fi deschis între orele 15,00 - 20,00. Sâmbătă și duminică, programul este cuprins între 10,00 și 19,00.

Biletele se pot achiziționa de pe site-ul oficial www.comic-con.ro, dar și de la intrarea în pavilionul B3.

În schimbul biletului, fiecare persoană va primi o brățară, iar ruperea sau pierderea ei va conduce la pierderea accesului. Biletele de tip abonament vor fi preschimbate într-o brățară textilă care trebuie păstrată la mână în toate zilele evenimentului. Revânzarea biletelor sau a brățărilor este strict ilegală.

Copiii sub 6 ani au acces gratuit numai dacă sunt însoțiți de un adult posesor de bilet. Un copil poate fi însoțit de un adult plătitor de bilet, iar doi copii de doi posesori de bilete.

Accesul cu animale nu este permis, excepție făcând câinii însoțitori pentru persoanele cu dizabilități.

Este interzis accesul cu sticle (inclusiv sticlele de parfum de orice cantitate, orice alte sticle, deodorante sau obiecte inflamabile), băuturi alcoolice, conserve, artificii, spray-uri sau orice produs pe baza de aerosoli, arme, drone, obiecte contondente care pot răni persoane din jur, lasere, substanțe interzise. Accesul cu medicamente este permis doar în baza rețetei medicale aferente. Accesul cu săbii, cuțite, bâte de baseball sau orice alte obiecte contondente este strict interzis. Totodată, armele de orice tip, inclusiv de tip airsoft, sunt complet interzise, fiind permise exclusiv replicile din plastic.

AGERPRES

Sursa foto: comic-con.ro

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate