Valabilitatea actelor de pescuit comercial în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării a fost prelungită.
Decizia a fost adoptată deoarece pentru reglementarea activităţii de pescuit comercial pe anul 2019, respectiv pentru emiterea autorizaţiilor de pescuit comercial, autorizaţiilor de captură, achiziţie, comercializare şi vizarea permiselor de pescuit comercial, este necesară publicarea Ordinului privind aprobarea măsurilor de reglementare a efortului de pescuit şi cotele de pescuit alocate pentru anul 2019 şi a Ordinului privind nominalizarea punctelor de debarcare şi a centrelor de primă vânzare în vederea desfăşurării activităţii pe anul 2019.Persoanele fizice şi juridice autorizate să desfăşoare activitatea de pescuit comercial în perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, sunt obligate să deţină asupra lor toate documentele necesare desfăşurării activităţii de pescuit comercial, conform prevederilor legislaţiei în vigoare şi a Deciziei Guvernatorului ARBDD.