În ziua de 6 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Berca au fost sesizați de către reprezentanții autorităților locale cu privire la faptul că un bărbat a sustras în cursul dimineții pavele ce urmau a fi utlizate la amenajarea unor trotuare în Vernești.
Imediat după sesizare, polițiștii polițiștii au demarat verificări și au stabilit că este vorba de un bărbat de 67 de ani, din Constanța. Acesta ar fi sustras pavele în repetate rânduri și le-ar fi transportat la domiciliu, unde le-ar fi folosit la trasarea unor alei de acces către imobilul pe care îl deține în comună. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și predat persoanei vătămate.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, iar polițiștii continuă cercetările.
Sursa: Realitatea de Buzau