În aceste zile, Municipiul Mangalia şi staţiunile din sudul litoralului își prezintă ofertele turistice la ediția de primăvară a Târgului de Turism al României (TTR), desfășurat la Romexpo Bucureşti, în perioada 20 – 23 februarie.

În acest an, la standul stațiunilor din sudul litoralului este expusă mașina de curse a cunoscutului pilot Emil Ghinea, din Mangalia – multiplu campion la concursurile de viteză în coastă. Cu această ocazie, el îi invită pe toți cei pasionați de cursele auto să viziteze, în luna mai, orașul Mangalia, odată cu desfășurarea unei etape din cadrul Super Rally 2020.

Pe parcursul celor patru zile de târg, reprezentanții  Mangaliei prezintă publicului interesat, prin diverse materiale informative (vederi, reviste, broşuri, odorizante personalizate), potenţialul turistic al celor şase stațiuni: Saturn, Venus, Jupiter, Cap-Aurora, Neptun şi Olimp. De câțiva ani, stațiunile Mangaliei au intrat într-un amplu proces de revitalizare.

Totodată, stațiunile din sudul litoralului au redevenit atractive pentru investitorii privați, care au preluat toate hotelurile abandonate în urmă cu 10-12 ani, iar în prezent, unitățile de cazare sunt modernizate pentru a fi redate circuitului turistic. ”În această perioadă, avem în implementare mai multe proiecte cu fonduri UE. Mă refer la modernizarea stațiunilor Saturn, Neptun și Olimp, reabilitarea falezei Mangalia – Saturn, restaurarea Bisericii „Sf. Gheorghe” (monument istoric), modernizarea Pieței Republicii și alte proiecte de infrastructură. Toate acestea au fost gândite pentru a veni în sprijinul investitorilor din sectorul turistic, dar și pentru a atrage mai mulți turiști în stațiunile din sudul litoralului”, a declarat primarul Mangaliei, Radu Cristian.

 

Articolul precedentFOTO| Unde ieșim în weekend?
Articolul următor„În fiecare zi mi-am crescut nivelul şi mă bucur că pot juca din nou finala!” Simona Halep a spulberat-o pe Jennifer Brady