Mai multe străzi din municipiul Constanța se vor transforma, de marți, în artere rutiere cu sens unic.
Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, va monta indicatoarele rutiere care vor reglementa circulația în zona Faleză Nord, pe patru străzi din zonă urmând să se circule în sens unic.
Astfel:
– strada Turda – de la intersecția cu bulevardul Mamaia până în strada Unirii;
– strada Unirii – de la intersecția cu strada Turda până în Ion Rațiu;
– strada Timișanei – de la intersecția cu strada Unirii până în bulevardul Mamaia;
– strada Dobrogei – de la intersecția cu bulevardul Mamaia până în strada Unirii.
Participanţii la trafic sunt rugați să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulației.