Seniorii Constanței sunt invitați să participe joi, 28 februarie, de la ora 10.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, la festivitatea de premiere organizată de Primăria Constanța.

În cadrul ceremoniei, vor fi premiate de către primarul Decebal Făgădău 224 de persoane în vârstă de 80 de ani, 37 de seniori care au împlinit 90 de ani și 79 de cupluri care sărbătoresc 50 de ani de căsătorie.

„De asemenea, în această lună sărbătorim și un bătrânel care a împlinit vârsta de 100 de ani și care va fi felicitat la domiciliu de către primarul Constanței”, spun reprezentanții instituției.

Articolul precedentAsociația Elevilor cere demiterea șefului ISJ Constanța pentru instigare la încălcarea legii
Articolul următorPrimăria Constanța NU desfășoară niciun chestionar sau sondaj de opinie pe teren!