Colonelul Dima Constantin a fost numit vineri, 4 octombrie, la comanda Grupării de Jandarmi Constanţa. Primirea comenzii unității s-a desfășurat la sediul Grupării de Jandarmi Mobile Constanta, în prezența unui reprezentant al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Colonelul Dima Constantin și-a început activitatea de militar în luna decembrie 1990, între anii 2009-2014 a fost şeful de stat major al Unităţii Speciale de Pază şi Protecţie Instituţională Cernavodă. În perioada 2014-2018 a îndeplinit funcţia de inspector şef la I.J.J. Constanţa. Începând cu luna decembrie 2018 până în iulie 2019, ofiţerul a participat la o misiune internaţională de menţinere a păcii sub egida O.N.U. în Republica Haiti din America Centrală.

Articolul precedentFOTO VIDEO| HC Dobrogea Sud și-a prezentat noul antrenor!
Articolul următorBilly șchiopul, pe scena Teatrului de Stat Constanța