Primarul Constanței, Decebal Făgădău, spune că va începe o anchetă după ce o parte din scena pe care s-a desfășurat Festivalul Mamaia Copiilor a cedat, sub greutatea copiilor, dar nimeni nu a fost rănit.

Incidentul s-a petrecut sâmbătă seară, chiar în timpul Galei de Premiere când erau anunțați câștigătorii ediției din acest an a Festivalului Mamaia Copiilor. La un moment dat, scena s-a lăsat brusc, suficient pentru ca cei câteva zeci de copii strânși acolo, dar și părinții ce asistau în public, să se sperie. Copiii au părăsit scena, fără ca nimeni să fie rănit.

Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, spune că nu municipalitatea s-a ocupat de organizarea festivalului, deci nu poate fi trasă la răspundere, chiar dacă scena îi aparține. El precizează însă că incidentul s-a produs pe o „avanscenă”, realizată de către organizatori, Asociația Culturală Mamaia Copiilor, iar aceasta s-a lăsat aproximativ 20 de centimetri.

E rupere la Mamaia Copiilor 2018 @ TVR 1. Scena a fost foarte aproape sa se rupa cu copiii care se aflau pe ea.

Publicată de Dan Petru pe Sâmbătă, 14 Iulie 2018

El a arătat că s-a început o anchetă internă și a precizat că dacă vor fi identificați vinovații, „măsurile vor fi severe”.

Etapa finală a Festivalului Național de Creație și Interpretare Mamaia Copiilor a avut loc săptămâna trecută, între 10 și 14 iulie, pe scenele din Piațetele Cazino și Perla, din stațiunea Mamaia.

Articolul precedentConstănțeanul Bugheanu Alexandru vicecampion național la decatlon
Articolul următorARBDD a început emiterea permiselor de pescuit pentru 2018