Peste 200 de amenzi contravenționale au dat polițiștii locali constănțeni într-o singura zi.
Politiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au acționat pe raza municipiului Constanța în data de 11.06.2018, în scopul verificării, respectării prevederilor legale referitoare la tulburarea ordinii și liniștii publice, circulației pe drumurile publice, protecția mediului precum și pentru respectarea normelor legale în vigoare privind desfășurarea comerțului stradal și a activităților comerciale.
Au fost aplicate 234 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 42.825 lei din care au fost aplicate 119 amenzi contravenționale în valoare de 15.875 lei, în domeniul circulației pe drumurile publice, ponderea cea mai mare a reprezentat-o staționările/opririle neregulamentare de pe principalele artere și bulevarde ale municipiului Constanța.
În domeniul protecției mediului și activitătii comerciale au fost aplicate 21 sancțiuni contravenționale în valoare de 16.300 lei pentru: nerespectarea H.C.L nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța, nerespectarea prevederilor legale privind organizarea și desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață din municipiul Constanța, acte de comerț ilicit, etc.
În domeniul ordinii și liniștii publice au fost sancționate 94 de abateri de la normele legale în vigoare privind conviețuirea socială și menținerea curățeniei în municipiul Constanța, valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 10.650 lei.
Activitățile de verificare și control se vor derula zilnic, iar ca măsură preventivă, se recomandă tuturor persoanelor fizice și juridice să adopte măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale care intră în sfera de competență a Direcției Generale Poliția Locală.