Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au intervenit pentru remorcarea unei ambarcațiuni de pescuit rămasă fără propulsie pe Marea Neagră, în care de aflau două persoane.
În data de 02.03.2019, în jurul orei 09.20, poliţiştii de frontieră din cadrul Sistemului Integrat de Supraveghere la Marea Neagra – SCOMAR au fost informați de către Autoritatea Navală Română că o ambarcaţiune de pescuit, care se afla la 600 m față de digul pescăriei de la 2 Mai, a rămas fără propulsie, solicită intervenția.
Imediat, Garda de Coastă a dispus efectuarea unei misiuni cu o navă a Grupului de Nave Mangalia, pentru identificarea acesteia. Ambarcațiunea cu cele doua persoane aflate la bord a fost identificată, remorcată și adusă în siguranţă în Portul Mangalia.
Cele două persoane, cetățeni români în vârstă de 56, respectiv 53 de ani, nu au avut nevoie de asistență medicală. Cei doi pescari au declarat că în timp ce se aflau la pescuit motorul ambarcaţiunii s-a defectat, iar din lipsa altor mijloace de propulsie și din cauza condițiilor meteo nefavorabile, nu se mai puteau întoarce la mal.