Polițiști ai Biroului Drumuri Naţionale şi Europene din cadrul Serviciului Rutier și cei ai Biroului Rutier Constanța au desfăşurat acțiuni în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat (DN39, DN3, DN2A și municipiul Constanța), pentru pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și pentru prevenirea accidentelor de circulație, ca urmare a nerespectării regimului legal de viteză.

În urma activităților, au fost aplicate 174 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 96.000 de lei, dintre care 115 pentru depășirea limitei legale de viteză.

Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 23 de permise de conducere și au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.

Polițiștii rutieri vă recomandă să adoptați o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor și să respectați regimul legal de viteză, întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentPetrecere spartă de polițiști la un club din Mamaia
Articolul următorForțele Aeriene Române, misiuni de poliţie aeriană, în urma detectării unor activităţi deasupra Mării Negre