Polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari și al Secției 5 Poliție Rurală Cogealac au desfășurat noaptea trecută o acțiune pentru menținerea climatului de ordine și liniște publică și creșterea gradului de siguranță rutieră.

 Au fost legitimate peste 100 de persoane, au fost verificate aproximativ 90 de vehicule și 5 locații publice  În urma activităților  au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 8.500 de lei, De asemenea, a fost reținut, în vederea suspendării, un permis de conducere și au fost retrase 3 certificate de înmatriculare. Totodată, a fost constatată o infracțiune în flagrant.

Astfel, la data de 8 aprilie a.c., în jurul orei 21.45, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari – Compartimentul Rutier au identificat un bărbat, de 34 de ani, care a condus un autoturism, pe DJ 226, în comuna Corbu, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La acțiune au participat și lupători din cadrul Serviciului pentru acțiuni Speciale, precum și polițiști locali din cadrul Poliției Locale Năvodari.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentTradiții de Florii! Ce trebuie să faci ca să-ți meargă bine tot anul
Articolul următorSpectacol la Ovidiu! Farul învinge Universitatea Craiova după un meci cu cinci goluri