Polițiștii din cadrul Poliției municipiului  Constanța, au desfășurat o razie pe 15 septembrie,  pentru prevenirea comerțului ilicit și combaterea încălcării normelor de conviețuire socială, pe raza întregului municipiu. Au fost aplicate  86 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 29.240 de lei și au fost confiscate bunuri, în valoare de 4419 de lei, 198 de pachete cu țigarete și 1365 de kg de legume și fructe.

Peste 45 de polițiști au acționat în 53 de locuri, localuri publice, piețe și parcuri, ocazie cu care au fost  legitimate 171 de persoane, dintre care 17 au fost conduse la sediile de poliție, în vederea stabilirii identității și luării măsurilor legale care se impun, alte 7 persoane fiind amprentate și fotografiate.                                                                         De asemenea în ce privește activitatea rutieră, polițiștii au oprit și verificat 77 de autoturisme, fiind ridicate 2 certificate de înmatriculare.

A fost fost depistat un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din Constanța, care a condus un autoturism, pe DN 3C, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice și fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că persoana în cauză a mai fost depistată la data de 30 august conducând sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore,urmând ca la data de 16 septembrie să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Articolul precedentFOTO| Două femei rănite grav într-un accident rutier la Ovidiu
Articolul următorPolițist rănit grav într-un accident. Acuzații grave făcute de liderul de sindicat al polițiștior constănțeni, la adresa autorităților