Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat acțiuni pe linia verificării respectării obligației agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Astfel, polițiștii au efectuat verificări la 24 de agenți economici din cadrul Târgului de Crăciun din municipiul Constanța. 
În urma activităților, polițiștii au aplicat 2 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.500 de lei, la O.U.G. 28/1999 privind obligația de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Totodată, polițiștii au constatat o infracțiune la Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, fiind vorba despre o societate care comercializa jucării purtând însemnele unor mărci înregistrate, susceptibile de a fi contrafăcute. 
Au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 48 de seturi de jucării. 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentȘofer prea beat ca să sufle în etilotest
Articolul următorO cratiță uitată pe foc a pus pe jar pompierii constănțeni